Pizza margherita de casa

Pizza margherita pe farfurie

Rețeta de Pizza Margherita stă la baza tuturor tipurilor de pizza. Preparată doar din roșii, brânză și condimente, se impune prin simplitatea și gustul rafinat. Pizza Margherita făcută în casă este foarte simplă, fresh, dar aromată. Blatul e subțire și crocant, iar roșiile proaspete fac ca totul să fie mult mai gustos. Se poate adăuga și pesto din loc în loc. Rețeta de blat de pizza am făcut-o după rețeta lui Gennaro Contaldo. Un bucătar renumit și respectat din Italia. Dacă îți place mâncarea simplă dar cu gust, cu siguranță e rețeta perfectă pentru tine.

Puteți încerca și Pizza de casa cu prosciutto , aceasta are blatul mai gros și pufos, iar combinația de brânzeturi accentuează gustul acestei rețete.

Valori nutriționale pentru o felie de pizza: Calorii Proteine Carbohidrați Grăsimi Grăsimi saturate Zaharuri Fibre
107 5 g 13 g 4 g 2 g 1 g 1 g

Ingrediente pentru blatul de pizza margherita:

– 500 g făină (tip 650)

– 325 ml apă călduță

– 25 g drojdie proaspătă ( 7 g drojdie uscată )

– 1 linguriță de sare

– 2 linguri de ulei de măsline

Ingrediente pentru sos și topping:

– 300 ml suc de roșii

– 3-4 roșii proaspete

– 1-2 căței de usturoi

– Busuioc, oregano, chili, sare, piper

– 200 g brânză Gouda

– 250 g Mozzarella

Mod de preparare:

1. Aluatul: Pentru început, am cernut făina într-un bol încăpător și am amestecat-o cu lingurița de sare. În momentul în care torni drojdia, nu trebuie să se întâlnească cu sarea, deoarece îi va încetini procesul de creștere. Așadar, omogenizează bine făina cu sarea. Apa trebuie să fie doar călduță, cât să se dizolve drojdia. Pune amestecul creat peste făină și frământă aluatul pentru 10 minute până devine pufos. Dacă se lipește prea mult, poți adăuga o lingură de ulei de măsline.

Vezi cel mai bun pachet Cuptor electric + Plită Rustic Smartline Bej, află mai multe detalii aici.

Împarte aluatul în 4 părți egale, ajutându-te de un cântar de bucătărie, sau după ochi. Formează câte o bilă din fiecare bucată de aluat și așează-le cu spațiu între ele(vor crește) într-o tavă curată și tapetată cu puțină făină. Lasă biluțele de aluat la crescut pentru 2 ore la loc cald, acoperite cu un prosopel curat.

2. Sosul: Cât timp aluatul crește, ne putem ocupa de sos. Pentru sosul de pizza, vom pune sucul de roșii într-un castronel peste care vom adăuga usturoiul tocat mărunt (sau dat pe răzătoare) busuiocul, oregano, chilli, sare și piper măcinate. Obișnuiesc să apăs cu degetele în palmă busuiocul și oregano înainte să le pun în sos, pentru a se elibera mai bine aroma.

3. După ce s-au scurs cele 2 ore, ungem tava tapetată cu hârtie de copt cu puțin ulei de măsline. Aluatul îl întindem direct în tavă cu mâinile apăsând cu podul palmei până ajungem la dimensiunea dorită. Distribuim câteva linguri de sos, punem mozzarella tăiată felii, radem puțină brânză (mai ales pe margini), iar la final punem roșiile tăiate cubulețe măricele.

4. O dăm la cuptor pentru aproximativ 15-20 de minute la 180 de grade pe raftul din mijloc, în funcție de cât de crocantă o preferați. Poftă bună!

pizza margherita

Cu drag, Julienne!

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *