Top 10 cele mai bune filme si melodii de Craciun

filme si melodii de craciun

O cană cu ciocolată caldă din care ies aburi flămânzi, o pătură pufoasă, o pernă moale, un pat veșnic nearanjat, un animal pufos care are nevoie de dragoste, un film bun, o lumânare care arde încet, iar aroma ei, de scorțisoară, se împrăștie în întreaga încăpere, bradul încărcat de globuri și instalații colorate veghează asupra întregii familii numeroase, care mișună precum furnicile în mușuroi. Aceasta este o imagine clasică a unui Crăciun perfect, completată de lista preferată de filme de Craciun.

Așadar, pentru că e iarnă, e frig afară, iar vacanța se apropie cu pași repezi, vă propun niște recomandări călduroase, gata să vă trezească cele mai pure sentimente, creând și de acest Crăciun, împreună cu ai voștri apropiați, cele mai frumoase amintiri.

cana de craciun

Filme de Craciun delicioase…de savurat:

1. Home alone 1:

Da, știu, Crăciun fără Home alone nu există, zis mai pe românește, Singur acasă. Nici un Crăciun nu este lipsit de această comedie spumoasă în care un mic blondin joacă pe degete doi bandiți flămânzi de bani. Filmul este amuzant, iar râsul nu va lipsi cu siguranță. Pentru mai mult haz, vă recomand să îl vedeți.

2. Home alone 2:

Și de această dată ne întâlnim cu băiețelul năzdrăvan, însă locația este cu totul alta. Ne aflăm în celebrul oraș american, în care statuia Libertății domnește solemn peste New York. Avem parte, din nou, de farse, păcăleli și râsete copioase. Dacă vreți să călătoriți un pic prin orașul newyorkez, vizionați cu mult popcorn și cozonac cald această comedie plăcută.

3. The Spirit of Christmas:

Ce ziceți de un bărbat frumos, cu ochi pătrunzători și o tânără roșcată, gata să exploreze un trecut prăfuit și uitat ? O crimă poate uni două destine diferite, găsind adevărul și cotrobăind adânc în sertarele timpului. Dacă ai nevoie de mister în acest Crăciun, intră într-o altă lume magică.

4. The Holiday Calendar:

24 de zile. 24 de portițe ale unui calendar advent vorbesc despre un destin tânăr, care se schimbă odată cu conștientizarea lui. O ea împreună cu un el reușesc să descopere magia unui simplu calendar și să trăiască viața așa cum merită. Crăciunul, printr-un cadou, unește două suflete pierdute în șirul pierdut al cadourilor și al agitației crăciuniste.

5. The princess switch:

O simplă întâlnire duce la un schimb de vieți și de destine. Două fete ca două picături de apă decid printr-un joc pueril să facă un schimb de vieți. Timp de câteva zile, în care bunătatea domnește cel mai mult în perioada sărbătorilor, testează două moduri de viață diferite, care treptat descoperă că le vin mănușă.

6. The Grinch:

Verde, maniac, încercând să pară tot timpul rău și să pune bețe în roate celor din jur, Grinch este personajul principal al filmului care îi poartă numele. Împreună cu un cățel hazliu, care îi ține de urât într-o peșteră, Grinch încearcă să distrugă Crăciunul și să fure cadourile și zâmbetele celor din jur. Acesta este nelipsit din lista mea de filme de Craciun.

7. The Nutcracker and the Four Realms:

O aventură formidabilă scoasă din ițele realității se constriește în acest film, în care miraculosul se împletește cu clasica poveste a Spărgătorului de Nuci. Transformat într-o formă originală, inedită și dinamică, Spărgătorul de Nuci te conduce pe tărâmuri necunoscute, pline de magie, în care răul se confruntă cu binele. Dacă ai nevoie de dinamism, magie și acțiune plină de farmec, vizionează această capodoperă cinematografică.

8. The Christmas Chronicles:

Doi frați și un Moș Crăciun zăpăcit de magia sărbătorilor transformă sărbătoarea iernii, într-o aventură plină de obstacole, în care doar înțelepciunea și compromisul vor salva acest Crăciun.

9. A Christmas Prince:

Pentru a scrie un articol bun este nevoie de o mică aventură de Crăciun, într-un castel în care un tânăr prinț își caută o viitoare prințesă. Pentru o tânără jurnalistă, va fi nevoie de multă dibăcie și curaj pentru a se infiltra în familia regală și a afla cele mai ascunse secrete, ce vor uni două destine predestinate.

10. A Christmas Prince: The royal wedding:

După o întâlnire neașteptată și un secret dezvăluit, urmează o nuntă crăciunistă pregătită cu multă atenție. Însă în calea fericirii celor doi miri stau multe detalii inutile, aranjamente și pregătiri pretențioase care să se ridice la nivelul superior așteptat.

Un playlist dulce ce completează filmele de Craciun:

Vă propun niște melodii cu aromă de Crăciun care să vă încânte auzul și sufletul.

Christmas Carols

Frank Sinatra (“Let it snow”;”Have yourself a merry little Christmas”;”White Christmas”)

 Andy Williams(„It’s the most wonderful time of the year”)

 Dean Martin („Let it snow”)

 WHAM („Last Christmas”)

 Michael Buble ( It’s begging to look a lot like Christmas)

Mariah Carey (All i want for Christmas is you)

Încântă casele tuturor în pragul sărbătorilor, cu ale lor cântece de sărbătoare care transmit magia de altă dată.

Colinde românești

Ștefan Hrușcă iubitorul sărbătorilor în sânul familiei (“Afară ninge liniștit”,”Cerul și pământul”,”O ce veste minunată”,”Florile dalbe”,”Leru-i ler”)

  Ștefan Bănică, misteriosul și dinamicul cântăreț, aduc lumină în sufletele românilor în cea mai frumoasă perioadă a anului. (“Doar odată e Crăciunul,”Acasă de Crăciun”,”Doar un Crăciun cu tine”).

bunatati de craciun

Sunt recomandări personale pe care cu mare zâmbet și căldură vă îndemn să le vizionați și să le ascultați.

Un Crăciun fericit tuturor!

Autor: Batcu Andreea-Alexandra



2 comentarii despre “Top 10 cele mai bune filme si melodii de Craciun”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *